În această lecție afli cum se definește integrala definită: aproximezi aria de sub grafic cu dreptunghiuri, obții o sumă Riemann, iar integrala este limita acestor sume când diviziunea devine tot mai fină. Definiția explică proprietățile integralei și permite calculul unor limite de sume cu integrala. Lecția este în programa M1; la M2 integrala se definește direct prin formula Leibniz–Newton, iar sumele Riemann nu se studiază.

Teorie

Problema ariei

Fie f:[a,b]→[0,+∞) o funcție continuă. Vrem aria subgraficului Γf={(x,y)∣a≤x≤b, 0≤y≤f(x)}. Împărțim [a,b] în intervale mici, pe fiecare luăm un dreptunghi cu înălțimea egală cu valoarea funcției într-un punct al intervalului și adunăm ariile. Cu cât intervalele sunt mai mici, cu atât suma este mai aproape de arie.

00,511,52ξ₁ξ₂ξ₃ξ₄y = x²

Diviziuni, normă, puncte intermediare

  • O diviziune a intervalului [a,b] este un sistem de puncte Δ=(x0,x1,…,xn) cu a=x0<x1<…<xn=b.
  • Norma diviziunii este lungimea celui mai mare subinterval: ‖Δ‖=max1≤i≤n(xi−xi−1).
  • Un sistem de puncte intermediare asociat lui Δ este ξ=(ξ1,…,ξn) cu ξi∈[xi−1,xi] pentru fiecare i.
  • Suma Riemann a funcției f:[a,b]→R, asociată diviziunii Δ și punctelor ξ, este σΔ(f,ξ)=∑i=1nf(ξi)(xi−xi−1).

Interpretare geometrică: dacă f≥0, σΔ(f,ξ) este suma ariilor dreptunghiurilor cu bazele [xi−1,xi] și înălțimile f(ξi) (figura de mai sus).

Funcție integrabilă

Definiție. Funcția f:[a,b]→R este integrabilă (Riemann) pe [a,b] dacă există un număr real I cu proprietatea: pentru orice șir de diviziuni (Δn) ale lui [a,b] cu limn→∞‖Δn‖=0 și pentru orice alegere a punctelor intermediare ξ(n), avem limn→∞σΔn(f,ξ(n))=I.

Numărul I este unic și se numește integrala definită a lui f pe [a,b]: I=∫abf(x)dx. Variabila x este „mută”: ∫abf(x)dx=∫abf(t)dt. Dacă f≥0 este continuă, integrala este chiar aria subgraficului.

Exemplu imediat: pentru f(x)=k (constantă), orice sumă Riemann este ∑k(xi−xi−1)=k(b−a), deci f este integrabilă și ∫abkdx=k(b−a).

Rezultate importante (fără demonstrație)

  • Orice funcție integrabilă este mărginită. De exemplu f:[0,1]→R, f(x)=1x pentru x>0, f(0)=0, nu este integrabilă, pentru că nu e mărginită.
  • Orice funcție continuă pe [a,b] este integrabilă (vezi lecția despre teorema de medie).
  • Orice funcție monotonă pe [a,b] este integrabilă, chiar dacă are salturi.
  • Dacă modifici valorile unei funcții integrabile într-un număr finit de puncte, ea rămâne integrabilă și integrala nu se schimbă.
  • Formula Leibniz–Newton: dacă f este integrabilă și are o primitivă F, atunci ∫abf(x)dx=F(b)−F(a). Proprietățile integralei (liniaritate, monotonie, aditivitate la interval) se demonstrează tot cu sume Riemann.

Diviziunea echidistantă — sume Riemann pentru limite

Pentru xi=a+i⋅b−an, i=0,…,n, toate subintervalele au lungimea b−an, deci ‖Δn‖=b−an→0. Dacă f e integrabilă (de exemplu continuă) și alegi ξi=xi:

limn→∞b−an∑i=1nf(a+ib−an)=∫abf(x)dx.

În particular, pe [0,1]:

limn→∞1n∑k=1nf(kn)=∫01f(x)dx.

De ce ajunge un singur șir de diviziuni? Pentru o funcție despre care știm deja că e integrabilă, toate șirurile de sume Riemann cu norma tinzând la 0 au aceeași limită, deci putem alege diviziunea cea mai comodă. Pentru a demonstra că o funcție nu e integrabilă, e suficient să găsești două alegeri cu limite diferite.

De reținut

  • σΔ(f,ξ)=∑f(ξi)(xi−xi−1); ‖Δ‖ = cel mai lung subinterval.
  • Integrabilă = toate sumele Riemann au aceeași limită când ‖Δ‖→0; limita este ∫abf(x)dx.
  • Continuă ⇒ integrabilă; monotonă ⇒ integrabilă; integrabilă ⇒ mărginită.
  • Pentru limite: recunoaște 1n∑f(kn) și înlocuiește cu ∫01f(x)dx.

Exemple rezolvate

Exemplul 1. Pentru f:[0,2]→R, f(x)=x2, diviziunea Δ=(0; 0,5; 1; 1,5; 2) și punctele intermediare luate la mijlocul subintervalelor, calculează ‖Δ‖ și suma Riemann σΔ(f,ξ).

Vezi rezolvarea
  1. Toate subintervalele au lungimea 0,5, deci ‖Δ‖=0,5.
  2. Mijloacele sunt ξ=(0,25; 0,75; 1,25; 1,75), cu f(ξi)=0,0625; 0,5625; 1,5625; 3,0625.
  3. σΔ(f,ξ)=0,5(0,0625+0,5625+1,5625+3,0625)=0,5⋅5,25=2,625.
  4. Comparație: ∫02x2dx=83≈2,667; suma aproximează deja bine integrala (sunt dreptunghiurile din figura de sus).

Răspuns: ‖Δ‖=0,5, σΔ(f,ξ)=2,625=218

Exemplul 2. Calculează ∫13(2x+1)dx folosind definiția, cu diviziuni echidistante, apoi verifică prin formula Leibniz–Newton.

Vezi rezolvarea
  1. f este continuă, deci integrabilă; ajunge un șir convenabil de diviziuni. Luăm xi=1+2in, ξi=xi, lungimea fiecărui subinterval 2n.
  2. σn=∑i=1n(2(1+2in)+1)2n=2n∑i=1n(3+4in)=2n(3n+4n⋅n(n+1)2).
  3. σn=6+4(n+1)n=10+4n→10.
  4. Verificare: ∫13(2x+1)dx=(x2+x)|13=12−2=10.

Răspuns: ∫13(2x+1)dx=10

Exemplul 3. Arată, cu sume Riemann, că ∫01x2dx=13. Se știe că 12+22+…+n2=n(n+1)(2n+1)6.

Vezi rezolvarea
  1. f(x)=x2 este continuă pe [0,1], deci integrabilă. Diviziunea echidistantă: xk=kn, ξk=kn, lungimi 1n.
  2. σn=∑k=1nk2n2⋅1n=1n3⋅n(n+1)(2n+1)6=(n+1)(2n+1)6n2.
  3. limn→∞(n+1)(2n+1)6n2=26=13.

Răspuns: ∫01x2dx=13, același rezultat ca x33|01.

Exemplul 4. Arată că funcția lui Dirichlet f:[0,1]→R, f(x)=1 dacă x∈Q și f(x)=0 dacă x∉Q, nu este integrabilă, deși este mărginită.

Vezi rezolvarea
  1. Fie (Δn) un șir oarecare de diviziuni cu ‖Δn‖→0. Orice subinterval [xi−1,xi] conține atât numere raționale, cât și iraționale.
  2. Dacă alegem toate ξi raționale: σΔn=∑1⋅(xi−xi−1)=1, deci limita este 1.
  3. Dacă alegem toate ξi iraționale: σΔn=∑0⋅(xi−xi−1)=0, deci limita este 0.
  4. Limitele diferă, deci nu există un număr I ca în definiție.

Răspuns: f nu este integrabilă pe [0,1] — mărginirea este necesară, dar nu suficientă.

Exemplul 5. Calculează limn→∞(1n+1+1n+2+…+12n).

Vezi rezolvarea
  1. Scoți 1n factor: 1n+k=1n⋅11+kn, deci suma este 1n∑k=1nf(kn) cu f(x)=11+x.
  2. Aceasta este suma Riemann a funcției continue f pe [0,1], pentru diviziunea echidistantă și ξk=kn.
  3. Limita este ∫01dx1+x=ln⁡(1+x)|01=ln⁡2.

Răspuns: ln⁡2 (pentru n=1000 suma este deja ≈0,6929, iar ln⁡2≈0,6931).

Exemplul 6. Calculează limn→∞∑k=1nnn2+k2.

Vezi rezolvarea
  1. Împarți numărătorul și numitorul prin n2: nn2+k2=1n⋅11+(kn)2.
  2. Suma este 1n∑k=1nf(kn) pentru f(x)=11+x2, continuă pe [0,1].
  3. Limita este ∫01dx1+x2=arctgx|01=π4.

Răspuns: π4

Greșeli frecvente

  • Confunzi „n→∞” cu „‖Δ‖→0”: poți avea tot mai multe puncte, dar un subinterval care rămâne lung. Definiția cere ca norma să tindă la 0; la diviziunea echidistantă cele două coincid.
  • Crezi că orice funcție mărginită e integrabilă: funcția lui Dirichlet (exemplul 4) e mărginită și nu e integrabilă.
  • Uiți factorul b−an sau intervalul greșit: 1n∑f(kn) corespunde intervalului [0,1]; pentru [a,b] lungimea pasului este b−an.
  • Te încurcă indicii: suma de la k=0 la n−1 (capetele din stânga) și cea de la k=1 la n (capetele din dreapta) au aceeași limită pentru o funcție integrabilă.

Verifică-te

Verifică-te: 4 întrebări

Norma diviziunii Δ=(0,1,3,4) a intervalului [0,4] este:

  1. 1
  2. 2
  3. 3

Funcția lui Dirichlet pe [0,1] (1 pe numere raționale, 0 pe iraționale) este:

  1. continuă și integrabilă
  2. nemărginită
  3. mărginită, dar neintegrabilă

limn→∞1n∑k=1n(kn)3 este:

  1. 14
  2. 13
  3. 1

Care afirmație este adevărată pentru o funcție f:[a,b]→R?

  1. Orice funcție integrabilă este continuă.
  2. Orice funcție continuă este integrabilă.
  3. Orice funcție mărginită este integrabilă.

Exersează

Întrebări frecvente

Ce este o sumă Riemann? Este suma ∑f(ξi)(xi−xi−1), în care a=x0<x1<…<xn=b este o diviziune a intervalului, iar ξi este un punct din fiecare subinterval. Pentru f≥0 este suma ariilor unor dreptunghiuri care aproximează aria de sub grafic.

Când este o funcție integrabilă? Când toate sumele Riemann au aceeași limită finită pentru orice șir de diviziuni cu norma tinzând la 0, oricum ar fi alese punctele intermediare. Funcțiile continue și funcțiile monotone pe [a,b] sunt integrabile; o funcție nemărginită nu este.

Cum calculez o limită de sumă cu integrala? Scrii termenul general ca 1nf(kn), verifici că f este continuă pe [0,1] și înlocuiești limita sumei cu ∫01f(x)dx.